08 Poveste erotică: Închide ochii

„Ce-ai făcut?”, a întrebat el.

„Nimic.”

„Ai fața vinovată.”

„Iar tu ai fața unui om suspicios. Suntem amândoi foarte atrăgători în seara asta.”

A împins spre el, peste blat, o foaie de hârtie împăturită.

Daniel s-a uitat la ea, apoi la Sophie. Prima lor provocare începuse cu un bilet exact ca acesta. Își amintea cât de emoționat fusese când îi propusese ceva nou și cum Sophie reușise cumva să facă discuția la fel de firească precum împărțirea unei sticle de vin.

Se pare că nici ea nu uitase.

A desfăcut hârtia.

„Știi că sunt bucătar”, a spus el. „Să ghicesc ce urmează face parte din meseria mea.”

„Atunci consideră că în seara asta ești liber.”

„Există și un premiu?”

Sophie s-a apropiat de el și s-a oprit suficient de aproape cât să-i simtă parfumul cunoscut, apoi i-a îndreptat gulerul.

„Depinde cât de cuminte te porți.”

A zâmbit. „Sună suspect de mult ca o provocare.”

„Bine. Speram să observi.”

Regulile serii

Zece minute mai târziu, Daniel a ieșit de la duș și a găsit ușa dormitorului închisă, iar luminile din sufragerie lăsate în penumbră. Sophie se schimbase într-o rochie neagră pe care el nu o mai văzuse. Părul ei închis la culoare era prins după o ureche, iar inelele argintii de pe degete străluceau în lumina lămpii.

Pe măsuța de cafea se afla o bandă moale pentru ochi.

Daniel s-a oprit din mers.

„Aha.”

„O observație inteligentă.”

„Adun dovezi.”

„Tragi de timp.”

Nu se înșela.

Sophie a luat banda pentru ochi, dar nu a făcut nicio mișcare să i-o pună. În schimb, s-a așezat lângă el.

„Am vorbit despre asta săptămâna trecută”, a spus ea. „Îți amintești?”

El a dat din cap. Discutaseră despre încercarea unui lucru care să-i facă să încetinească și să fie mai atenți unul la celălalt. Nimic dureros, nimic inconfortabil și fără să ghicească unde sunt limitele.

„Te poți răzgândi oricând”, i-a amintit ea. „Și cuvântul nostru?”

„Paprika.”

„Exact.”

El a rânjit. „Ai ales cel mai puțin romantic cuvânt din lume.”

„Cu siguranță ți-l vei aminti.”

O clipă, s-au privit pur și simplu.

Apoi Sophie i-a întins banda pentru ochi.

„Încă mai vrei?”

Daniel s-a gândit la întrebare. Era obișnuit să știe ce urma. La restaurant, conducea o bucătărie plină de oameni. Acasă, el planifica cine elaborate și organiza surprize. Să lase pe altcineva să decidă totul, chiar și pentru o seară, i se părea neașteptat de nefamiliar.

Dar era vorba de Sophie.

„Da”, a spus el. „Foarte mult.”

Ea a zâmbit și s-a așezat în spatele lui.

„Atunci închide ochii.”

Ce nu putea să vadă

Banda s-a așezat confortabil peste ochii lui. Sophie a potrivit-o, s-a asigurat că nu era prea strânsă, apoi s-a îndepărtat.

Daniel a ascultat.

Pași ușori au traversat podeaua de lemn. Un sertar s-a deschis. S-a auzit un clic înfundat. A auzit foșnetul inconfundabil al rochiei Sophiei.

„Iar faci asta”, a spus ea.

„Ce fac?”

„Încerci să-ți dai seama de toate.”

„Nu mă pot abține să nu fiu genial.”

„Încearcă, în schimb, să taci.”

El a râs.

Pașii ei s-au apropiat din nou, iar el i-a simțit degetele așezându-se ușor în jurul încheieturii.

„Ești bine?”

„Mai mult decât bine.”

L-a ghidat să se ridice, apoi l-a așezat cu fața spre ea. Nu-i putea vedea expresia, dar îi auzea zâmbetul în voce.

„Iată prima ta provocare. Spune-mi la ce mă gândesc.”

„Că a fost o greșeală teribilă să te întâlnești cu un bucătar.”

„Pe aproape.”

„Că sunt incredibil de chipeș?”

„Te apropii.”

„Că vrei să mă săruți.”

Sophie a tăcut.

Tăcerea a durat suficient cât să schimbe atmosfera.

„Întreabă-mă”, a șoptit ea.

Daniel a simțit cum îi apare un zâmbet pe buze.

„Pot să te sărut?”

„Te rog.”

A întins mâinile spre ea și i-a găsit talia înainte ca buzele lor să se întâlnească. Sărutul a început încet, familiar și liniștitor. Dar când Sophie s-a retras, nu s-a îndepărtat prea mult.

„Vezi?”, a murmurat ea.

„De fapt, nu.”

Ea a râs cu obrazul lipit de al lui.

„Tocmai asta-i ideea.”

L-a sărutat din nou și, de data aceasta, Daniel a încetat să mai încerce să ghicească ce urma să facă. Pur și simplu i-a urmat ritmul. Căldura mâinii ei la ceafa lui, sunetul discret al respirației, felul în care se oprea să-i verifice expresia, deși avea ochii acoperiți, fiecare detaliu obișnuit părea brusc important.

Când s-a îndepărtat, el aproape că a întins mâna după ea.

„Unde te duci?”

„N-ai răbdare?”

„Deloc.”

„Bine.”

A auzit-o mișcându-se prin cameră.

„Sophie?”

„Da?”

„Cred că te bucuri mult prea tare de asta.”

„Nici măcar nu ți-am spus următoarea provocare.”

Daniel a clătinat din cap zâmbind.

„Bineînțeles că mai e una.”

„Bineînțeles.”

Întrebarea pe care o ocolise

Când Sophie s-a întors, i-a luat ambele mâini.

„Încă un lucru”, a spus ea. „De data asta, fără glume.”

El a auzit imediat schimbarea din vocea ei.

„Bine.”

„Spune-mi ceva ce ai vrut să-mi spui, dar n-ai făcut-o.”

Daniel se așteptase la o altă provocare tachinatoare. Poate la o cerere îndrăzneață, făcută să-l facă să râdă. Nu se așteptase la asta.

„Nu-i corect”, a spus el încet.

„Poți să nu răspunzi.”

Putea. Tocmai asta făcea întrebarea dificilă.

Câteva secunde, n-a auzit decât traficul slab de dincolo de fereastră și ticăitul discret al ceasului de deasupra bibliotecii.

„Uneori”, a început el, „mi-e teamă că devin previzibil.”

Degetele Sophiei s-au strâns ușor în jurul mâinilor lui.

„În ce fel previzibil?”

„Lucrez până târziu. Vin acasă obosit. Gătesc cina când pot. Îmi spun că vom face ceva interesant în weekend, apoi weekendul trece.”

A înghițit în sec.

„Nu vreau să devenim unul dintre cuplurile care nu se mai surprind unul pe celălalt.”

Sophie n-a spus nimic pentru o clipă.

Apoi i-a ridicat banda de pe ochi.

Daniel a clipit în lumina caldă. Sophie stătea chiar în fața lui, cu o expresie mai blândă decât se așteptase.

„Daniel”, a spus ea, „ai venit acasă după douăsprezece ore de muncă, iar primul lucru pe care l-ai făcut a fost să mă întrebi cum mi-a fost ziua.”

„Nu-i chiar ceva palpitant.”

„Nu. Dar e unul dintre motivele pentru care te iubesc.”

El s-a uitat la ea.

Ea s-a apropiat.

„Și, ca să fie clar, nu ești previzibil.”

„Port aceleași trei cămăși.”

„Cămăși groaznice.”

„Tu mi le furi.”

„Nu asta-i ideea.”

El a râs, iar Sophie și-a petrecut brațele în jurul umerilor lui.

„Nu vreau pe altcineva nou la fiecare câțiva ani”, i-a spus ea. „Vreau experiențe noi, alături de tine.”

Simplitatea cuvintelor ei l-a luat prin surprindere.

I-a dat la o parte o șuviță de pe față.

„Puteai să-mi spui asta și fără să-mi legi o bandă la ochi.”

„Unde mai era distracția?”

Daniel s-a apropiat de ea, oprindu-se suficient de aproape încât să o lase să aleagă ce urma.

Ea l-a ales pe el.

Sărutul care a urmat a fost mai lung, mai puțin reținut, plin de afecțiunea familiară și de entuziasmul reînnoit care îi adusese împreună de la bun început. Sophie l-a prins de mână și l-a condus spre dormitor.

În prag, s-a întors.

„O ultimă întrebare.”

„Ești plină de întrebări în seara asta.”

„Vrei să ne oprim?”

El s-a uitat la ea, la căldura limpede din ochii ei, și a clătinat din cap.

„Nu încă.”

„Bine”, a spus ea zâmbind. „Nici eu.”

Ușa dormitorului s-a închis încet în urma lor.

Încă un bilet

Mai târziu, Daniel stătea întins lângă Sophie, sub plapumă, ascultând ploaia cum lovea în luminator. Ea își sprijinise capul pe umărul lui, iar banda pentru ochi era împăturită frumos pe noptieră.

„Așadar”, a spus el, „am trecut testul?”

„Ce test?”

„Testul tău ridicol.”

Sophie și-a ridicat capul.

„N-a fost niciun test.”

„Atunci care a fost provocarea?”

„Să mă lași să văd partea din tine care nu are mereu un răspuns.”

S-a gândit la asta.

„Și?”

„Mi-a plăcut destul de mult de el.”

Daniel a sărutat-o pe frunte.

„În cazul ăsta, cred că e rândul meu să aleg următorul bilet.”

Sophie a zâmbit. „Te ascult.”

„Nu. Tocmai asta-i frumusețea. Va trebui să aștepți.”

În dimineața următoare, Sophie a găsit un bilet împăturit sub borcanul cu provocări, pe blatul din bucătărie. Daniel plecase devreme la restaurant, dar îi recunoștea imediat scrisul.

Sophie a citit biletul de două ori.

Apoi și-a luat telefonul.

„O întrebare”, a scris ea. „Cine face prima mișcare?”

Răspunsul lui Daniel a apărut un minut mai târziu.

„Surprinde-mă.”

Iar Sophie, care nu fusese niciodată prea pricepută să reziste unei provocări, a început să-și facă planuri.