05 Poveste erotică: Trei puncte
Julia e la sute de kilometri distanță, dar un mesaj trimis târziu în noapte o aduce brusc în gândurile Norei. Ce începe ca un simplu schimb de mesaje se transformă într-un joc provocator de așteptare, încredere și control. O poveste erotică senzuală despre dor, conexiune și dorință.
Julia era tot la sute de kilometri depărtare, dar un mesaj a făcut ca distanța să pară brusc mai mică. Ce părea o seară obișnuită s-a transformat într-un joc al așteptării pe care niciuna nu voia să-l termine.
Mesajul
Pe la zece și jumătate, Nora a renunțat să mai pretindă că citește.
Cartea stătea deschisă pe genunchii ei, neatinsă de vreo douăzeci de minute. Ploaia bătea ușor în ferestrele înalte ale apartamentului, genul acela de ploaie de toamnă care face camerele să pară mai liniștite decât sunt de fapt. Undeva jos, un tramvai zdrăngănea pe strada udă și dispărea după colț.
Pepper dormea pe partea Juliei din pat.
Normal că da.
Nora s-a uitat la pisica întinsă fără rușine pe perna Juliei și a oftat.
„Trădătoareo.”
Pepper a deschis un ochi, a decis că acuzația nu merită răspuns și a adormit la loc.
Cinci nopți.
Asta îi scrisese Julia în dimineața aia.
Încă cinci nopți de dormit singură.
Erau împreună de patru ani, logodite de unul, și până acum Nora ar fi trebuit să se obișnuiască cu plecările Juliei în delegații. Trei săptămâni plecată, una acasă. Aeroporturi, camere de hotel, prognoze meteo din locuri unde Nora nu fusese niciodată și poze cu cafele groaznice pe care Julia insista să le cumpere oricum.
Era obișnuită cu rutina.
Nu era obișnuită să-i fie mai puțin dor de ea.
Telefonul s-a luminat pe noptieră.
Nora a întins mâna după el prea repede.
Julia: Ești încă trează?
Un zâmbet i-a apărut Norei în colțul gurii.
Nora: Nu. Sunt fantoma mea.
Răspunsul a venit aproape instant.
Julia: Amuzantă.
Nora: Mă iubești.
Trei puncte au apărut sub numele Juliei.
Au dispărut.
Au apărut din nou.
Au dispărut.
Nora a așteptat.
Julia: Da, te iubesc.
Răspunsul simplu a încălzit-o mai tare decât pătura de pe picioare.
A început să tasteze.
Nora: Mă gândeam azi la brutăria aia mică de lângă gară. Cea unde ai cumpărat două prăjituri pentru că nu te puteai hotărî, apoi ai mâncat jumătate din a mea. Am trecut pe acolo după serviciu și pentru o clipă chiar mă așteptam să te văd afară cu eșarfa aia verde ridicolă și –
Alt mesaj a venit înainte să termine.
Julia: Nora.
S-a oprit.
Nora: Da?
Julia: Fără discursuri în seara asta.
Nora s-a uitat la ecran.
Apoi a râs încet.
Asta era ceva nou.
Jocul lor la distanță
Nora: Fără discursuri?
Julia: Ai auzit ce-am zis.
Nora: Tehnic, te-am citit.
O pauză.
Julia: Sertarul de la noptieră.
Zâmbetul i-a dispărut Norei de pe față, înlocuit de ceva mai tăcut.
Mai cald.
Privirea i-a alunecat spre măsuța mică de lemn de lângă pat.
Știa deja la ce se referă Julia.
Au ales împreună vibratorul inteligent înainte de ultima plecare a Juliei. Totul a început din curiozitate, amândouă stând turcește pe canapea într-o duminică după-amiază, trecând telefonul Norei din mână în mână și râzând la posibilități. Atunci părea doar o joacă, ceva teoretic.
Apoi Julia a plecat.
Și, dintr-odată, faptul că distanța nu înseamnă neapărat absență a devenit mult mai interesant.
Nora și-a pus degetele pe mânerul sertarului, dar nu l-a deschis.
Nora: E ceea ce cred eu?
Julia: Probabil.
Nora: Asta nu e un răspuns.
Julia: Deschide sertarul.
Pulsul Norei s-a accelerat.
Julia nu irosește niciodată cuvinte. Chiar și față în față a fost mereu așa. Nora construia lumi întregi din propoziții; Julia putea schimba atmosfera dintr-o cameră cu patru cuvinte și o privire.
Nora a deschis sertarul.
Jucăria mică era exact unde o lăsase, lângă un bon vechi și cablul de încărcare de rezervă al Juliei. A luat-o în mână. Era rece și netedă în palmă, ciudat de banală pentru ceva care o făcea brusc să simtă liniștea din apartament mult mai intens.
Telefonul a vibrat din nou.
Julia: Vrei să ne jucăm în continuare?
De data asta, Nora nu a tachinat-o.
Nora: Da.
Trei puncte au apărut.
Julia: Aceeași regulă ca înainte. Dacă vrei să mă opresc, spune pauză.
Nora: Îmi amintesc.
Julia: Spune-o oricum.
Nora a zâmbit.
Nora: Dacă vreau să te oprești, spun pauză.
Julia: Bine.
Apoi nimic.
Nora a așteptat.
A trecut un minut.
Apoi încă unul.
Nora: Julia?
Niciun răspuns.
Nora s-a uitat urât la telefon.
Asta, și-a dat seama, era jocul.
Trei puncte
Se aștepta ca Julia să facă ceva imediat.
Julia nu a făcut-o.
Nora a pus cartea pe jos și s-a rezemat de tăblia patului. Ploaia șoptea la geam. Pepper s-a întins, s-a învârtit într-un cerc și s-a așezat la loc, ca și cum nimic interesant nu s-ar fi întâmplat.
Tot nimic.
Nora a verificat conexiunea.
Totul ok.
A verificat ultima activitate a Juliei.
Online.
„Ești imposibilă”, a mormăit ea.
Telefonul s-a luminat.
Julia: Lasă telefonul jos.
Nora s-a uitat prin dormitor, de parcă Julia ar fi putut să o vadă.
Nu era. Mereu au fost de acord cu limita asta. Fără camere, fără înregistrări. Doar mesaje, voci și încredere.
Nora: De unde ai știut?
Julia: Pentru că te cunosc.
Nora a pus telefonul cu fața în sus lângă ea.
A trecut un minut întreg.
Apoi liniștea a fost spartă de cel mai slab zumzet.
Respirația Norei s-a oprit.
A durat abia două secunde.
Apoi liniște.
S-a uitat la telefon.
Nimic.
„Asta e crud.”
Au apărut trei puncte.
Au dispărut.
Nora s-a abținut să râdă.
Nora: Îți place prea mult jocul ăsta.
Julia: Lasă telefonul jos.
Nora a ascultat.
Parcă o vedea pe Julia într-o cameră de hotel din străinătate, probabil tot în tricoul negru de după serviciu, cu părul scurt, blond, puțin ciufulit de la cât și-l trece prin el, cu o sprânceană ridicată spre ecran.
Imaginea i-a strâns Norei pieptul.
Pentru o clipă, jocul s-a îmblânzit și a devenit altceva.
Îi lipsea sunetul cheii Juliei în ușa de la intrare. Îi lipsea să-i găsească adidașii aruncați pe hol. Îi lipsea greutatea Juliei când se trântea pe canapea lângă ea după un zbor și spunea că nu e deloc obosită, doar ca să adoarmă zece minute mai târziu.
Chiar și certurile despre cine să cumpere mâncare de pisici îi lipseau.
Telefonul a vibrat.
Julia: Unde ți-a zburat gândul?
Nora a încruntat sprâncenele.
Nora: Ce?
Julia: Îmi dau seama când te pierzi în gânduri.
Nora s-a uitat la mesaj.
Asta era partea nedreaptă când iubești pe cineva de ani de zile. Îți învață tiparele de care nici nu știai.
Nora: Mi-e dor de tine.
Punctele au apărut aproape imediat.
Apoi s-au oprit.
De data asta, Julia părea să caute ea cuvintele.
Julia: Știu.
Nora a înghițit în sec.
Julia: Și mie mi-e dor de tine.
Apoi, după o clipă:
Julia: Dar nu ți-am dat voie să începi un discurs.
Nora a râs cu voce tare.
„Asta-i Julia mea.”
Zumzetul slab a revenit pe neașteptate.
Râsul Norei s-a transformat într-o respirație tăiată.
Mai lung de data asta.
Tot blând.
Doar cât să-i amintească că Julia nu era doar un nume luminat pe ecran.
Undeva departe, Julia ținea controlul în mână.
Gândul în sine a devenit parte din senzație.
Zumzetul s-a stins.
Nora a așteptat.
Nimic.
Secundele au început să pară ciudat de lungi.
A simțit totul deodată: ploaia pe geam, cearșaful moale sub degete, respirația liniștită a lui Pepper, bătăile propriei inimi. Parcă toată camera asculta cu ea.
Telefonul a rămas stins.
Asta era șmecheria.
Nora nu știa niciodată dacă următoarea întrerupere va veni peste cinci secunde sau cinci minute.
Și Julia știa exact cât de mult o enerva pe Nora incertitudinea asta.
Ceea ce însemna că Julia știa exact cât de mult îi plăcea Norei.
Ecranul s-a luminat.
Julia: Respiră.
Nora și-a dat seama că ținuse respirația.
A expirat încet.
Julia: Încă o dată.
A ascultat.
Următorul puls a venit la jumătatea respirației.
Nora a închis ochii.
Distanța dintre vechiul apartament și camera anonimă de hotel a Juliei părea brusc absurdă. Sute de kilometri reduși la o vibrație, un ecran luminat și certitudinea că Julia se gândește la ea exact în același moment în care ea se gândește la Julia.
Nu era același lucru cu a fi atinsă.
Tocmai de asta funcționa.
Imaginația ei umplea fiecare spațiu lăsat gol de distanță.
Julia: Încă e bine?
Nora a răspuns imediat.
Nora: Da.
Julia: Sigur?
Nora: Foarte sigur.
Următorul mesaj a venit mai greu.
Julia: Atunci nu te mai uita la telefon.
Nora l-a întors cu fața în jos.
Asta a fost mai greu.
Fără ecran, nu mai avea niciun indiciu.
A ascultat în schimb.
Nimic.
Nimic.
Nimic.
Apoi cel mai blând murmur mecanic a spart ploaia.
Nora a zâmbit în întuneric.
„Te urăsc.”
Telefonul a vibrat pe noptieră.
S-a abținut cinci secunde întregi înainte să-l întoarcă.
Julia: Minciună.
Încă cinci nopți
Jocul s-a schimbat după asta.
Julia nu mai trimitea instrucțiuni de fiecare dată. Uneori era doar liniște. Alteori apărea un mesaj scurt exact când Nora începea să se relaxeze.
Julia: Rămâi acolo.
Mai târziu:
Julia: Nu te grăbi.
Apoi, după o pauză atât de lungă încât Nora era convinsă că Julia a lăsat-o intenționat baltă:
Julia: Te gândești la mine?
Nora aproape că a râs.
Nora: La cine altcineva?
Julia: Răspuns bun.
Julia a lăsat liniștea să se întindă din nou.
Nora a încetat să mai încerce să o anticipeze.
Atunci totul a devenit mai ușor.
A închis ochii și a lăsat-o pe Julia să decidă când să rupă liniștea. Era ceva neașteptat de intim în a ceda ceva atât de mic: timpul, așteptarea, nevoia de a ști ce urmează.
Tot alegerea Norei era.
Asta conta.
Dar pentru minutele alea, nu trebuia să planifice nimic. Nu trebuia să găsească cuvintele perfecte. Nu trebuia să facă distanța să pară poetică sau suportabilă.
Trebuia doar să fie acolo.
Și undeva departe, și Julia era acolo.
Când a venit ultimul mesaj, Nora pierduse șirul timpului de când se jucau.
Julia: Destul?
Nora s-a uitat la cuvânt.
Putea să spună da.
În schimb a tastat:
Nora: Încă nu.
Răspunsul a venit imediat.
Julia: Lacomă.
Nora: Tu ai început.
Julia: Știu.
Telefonul a tăcut din nou.
De data asta, Nora nu a mai urmărit punctele.
Și-a sprijinit capul de pernă, a închis ochii și a așteptat-o pe Julia.
Iar când liniștea s-a rupt în sfârșit, restul camerei ude de ploaie a dispărut odată cu ea.
* * *
Câteva minute mai târziu, telefonul Norei a sunat.
Nu un mesaj.
Un apel adevărat.
A răspuns fără să se uite în oglindă.
„Hei.”
Vocea Juliei i-a umplut urechea, mai caldă și mai răgușită decât ar putea fi vreodată un mesaj.
„Hei.”
Câteva secunde, niciuna nu a spus nimic.
Nora auzea zumzetul slab al aerului condiționat din hotelul Juliei. Julia probabil auzea ploaia de la Nora.
„Ești tare mulțumită de tine”, a spus Nora.
„Un pic.”
„A fost diabolic.”
„Tu ai spus da.”
„De mai multe ori.”
„Exact.”
Nora a zâmbit și a tras perna Juliei de sub pisica adormită.
Pepper i-a aruncat o privire profund ofensată.
„Încă cinci nopți”, a zis Julia.
Nora și-a lipit obrazul de pernă.
Nu mai mirosea aproape deloc a Julia. Nora ura asta.
„Cinci e mult.”
„Au fost optsprezece.”
„Optsprezece a fost ridicol.”
„După mâine, patru.”
Nora a închis ochii.
Dorul era tot acolo, dar avea altă formă. Mai puțin gol acum. Mai puțin ca o așteptare ca viața să reînceapă.
„Chiar mi-e dor de tine”, a zis ea.
De data asta, Julia nu a glumit deloc.
„Și mie mi-e foarte dor de tine.”
Nora a lăsat cuvintele să plutească între ele.
Putea să umple liniștea. De obicei o făcea.
De data asta, a ascultat-o pe Julia respirând.
După o vreme, Julia a vorbit din nou.
„Nora?”
„Mmm?”
„Mâine, e rândul tău.”
Nora a deschis ochii.
A zâmbit încet.
„Aha.”
„Ce înseamnă asta?”
„Nimic.”
„Nora.”
S-a uitat la picăturile de ploaie de pe geam și a imaginat-o pe Julia încruntându-se într-o cameră de hotel, la sute de kilometri depărtare.
Mâine, nici trei puncte nu o vor ajuta pe Julia.
„Noapte bună”, a zis Nora dulce.
Julia a oftat.
Și, pentru prima dată în seara aia, Nora era perfect împăcată cu așteptarea.
Inspirat de această poveste
Vrei să rămâi conectat chiar și când sunteți departe? Descoperă vibratoare inteligente create pentru momente jucăușe în doi, chiar și la distanță.
Inspirat de această poveste
Vrei să te simți mai aproape chiar și când vă despart kilometri? Descoperă vibratoare inteligente și transformă distanța într-o parte din joc.
Un singur Post-it galben e de ajuns ca să-l facă pe Mark să se întrebe ce vrea Laura să-i ceară. Cererea ei e surprinzător de simplă: să încetinească, să lase totul deoparte și să se regăsească unul pe celălalt. O poveste erotică senzuală despre intimitate, atenție și dorință.
Un bilet împăturit, o alegere împărtășită și o întrebare pe care Daniel nu era chiar pregătit să o pună. Prima provocare a lui Sophie și Daniel duce într-un loc neașteptat de intim. O poveste erotică plină de curiozitate, încredere și dorință.
Mia își cumpără prima jucărie, apoi aproape că o ascunde înainte să o încerce. Fără să aibă pe cineva de impresionat, curiozitatea se transformă într-o experiență mult mai intimă. O poveste erotică despre autocunoaștere, încredere și plăcere.
După închidere, Claire și Jonas spun în sfârșit cu voce tare ceea ce mocnea între ei de săptămâni bune. Claire vrea să fie clar: nu promite nimic dincolo de această seară, dar nici nu are de gând să se abțină. O poveste erotică fierbinte despre încredere, chimie și dorință.
