07 Poveste erotică: Următorul bilețel galben

L-a citit de două ori. Apoi și-a slăbit cravata și a zâmbit.

După cincisprezece ani de căsnicie, Mark se obișnuise cu ritmul vieții alături de Laura. Știau cum se simțea celălalt dimineața, care erau mâncărurile preferate și ce obiceiuri enervante avea fiecare. Dar, de când apăruse un bilețel galben pe aparatul de cafea, cu câteva săptămâni în urmă, ceva se schimbase.

Laura începuse să-i lase mesaje care făceau ca serile obișnuite de vineri să devină minunat de imprevizibile.

„Ar trebui să-mi fac griji?”, a strigat el prin ușă.

„Depinde. Te pricepi să urmezi instrucțiuni?”

„Sunt arhitect. Să urmez instrucțiuni face practic parte din meseria mea.”

„Atunci intră.”

Laura avea alte planuri

Stătea lângă fereastră, într-o rochie neagră mulată, cu părul blond închis atingându-i umerii. Lumina blândă a veiozei îi scânteia în cerceii argintii.

Mark s-a oprit în prag.

„Arăți incredibil.”

„N-ai văzut încă partea cea mai bună.”

„Există o parte și mai bună?”

Laura s-a apropiat de el, i-a prins cravata slăbită și l-a tras ușor spre ea.

„Vorbești prea mult.”

L-a sărutat înainte să apuce să răspundă.

Sărutul nu semăna deloc cu sărutul lor obișnuit de noapte bună. Laura l-a atins cu o siguranță aparte, iar Mark a răspuns trăgând-o aproape. Timp de câteva clipe lungi, niciunul nu părea să vrea să fie primul care se desprinde.

Când Laura s-a dat în sfârșit înapoi, a continuat să-i țină cămașa.

„M-am gândit la asta toată după-amiaza”, a recunoscut ea.

„La faptul că mă săruți?”

„La o seară întreagă în care nimeni nu are nevoie de nimic de la mine. În afară de tine.”

Mark i-a mângâiat obrazul cu degetul mare.

„Nu am nevoie de nimic. Doar mă bucur enorm că sunt aici.”

Ea i-a aruncat o privire pe jumătate amuzată, pe jumătate provocatoare.

„Bine. Pentru că în seara asta facem lucrurile altfel.”

Laura l-a condus spre pat, apoi s-a oprit și s-a întors cu fața spre el.

„Prima regulă”, a spus ea. „Nu ne uităm la ceas.”

„De acord.”

„A doua regulă. Dacă unul dintre noi își dorește ceva, o spune.”

Mark a dat din cap.

„Și a treia?”

Ea i-a întins mâna.

„Să nu ne prefacem că suntem prea bătrâni ca să ne surprindem unul pe celălalt.”

Asta l-a făcut să râdă.

„Patruzeci și trei de ani nu înseamnă bătrân.”

„Atunci demonstrează-mi că încă știi să te distrezi.”

El a tras-o într-un alt sărut, iar de data aceasta Laura a râs lipită de buzele lui.

O surpriză pe noptieră

Mark a observat cutiuța abia când s-au așezat.

A recunoscut-o imediat.

„Ai deschis-o?”

Laura i-a urmărit privirea. „Bineînțeles că am deschis-o.”

„Credeam că încă ne prefacem că nu am cumpărat-o.”

„M-am săturat să mă prefac.”

Își aleseseră împreună prima jucărie sexuală, după o conversație începută în glumă și încheiată cu amândoi recunoscând că erau curioși.

Timp de trei zile, cutia nedeschisă stătuse în dulap, de parcă ar fi devenit mai puțin tentantă dacă o ignorau.

Acum, Laura a luat-o și a așezat-o între ei.

„Eram emoționată”, a mărturisit ea.

Mark a privit-o surprins. „Tu?”

„Nu te mira așa. Nici eu n-am mai făcut asta până acum.”

El i-a luat mâna.

„Nu trebuie să facem nimic dacă nu-ți dorești.”

„Știu.” A zâmbit. „Tocmai de asta îmi doresc.”

Au cercetat împreună noua lor achiziție. Mark a întors-o pe toate părțile, studiind-o cu atenția pe care o rezerva de obicei machetelor arhitecturale.

„Te rog să-mi spui că nu te gândești cum să o reproiectezi”, a zis Laura.

„Mă gândeam la partea tehnică.”

„Normal că te gândeai.”

Când a pornit-o în cele din urmă, sunetul neașteptat i-a făcut pe amândoi să tresară.

O clipă, s-au uitat pur și simplu unul la celălalt.

Apoi Laura a izbucnit în râs.

„Ei bine”, a spus Mark, „ăsta sigur e un mod de a ieși din rutină.”

Ea s-a rezemat de umărul lui, încă râzând, iar el și-a trecut un braț în jurul ei.

Și-a dat seama cât de mult trecuse de când petrecuseră o seară făcând ceva doar pentru ei. Fără să-și organizeze programul, să vorbească despre muncă sau să pregătească ziua de mâine. Doar împărtășind un moment intim care nu aparținea nimănui altcuiva.

Laura și-a ridicat capul.

„Știi ceva?”, a spus ea încet. „Credeam că o să fie stânjenitor.”

„Este?”

„Puțin. Dar într-un fel plăcut.”

„Și eu simt la fel.”

L-a sărutat din nou, de data aceasta încet, cu mâna sprijinită pe obrazul lui. Mark a închis ochii și s-a bucurat de plăcerea neobișnuită de a nu ști ce avea să facă ea în continuare.

Cincisprezece ani și încă se surprind

Muzica de la vechiul pick-up plutea prin dormitor. Afară, ploaia bătea în geam, iar ultimele urme ale luminii zilei dispăruseră.

Laura s-a ridicat și i-a întins mâna lui Mark.

„Dansează cu mine.”

El s-a uitat spre pick-up.

„Pe muzica asta?”

„Doar dacă nu ai uitat cum se face.”

S-a ridicat și a tras-o în brațele lui.

„Chiar te-ai hotărât să mă jignești în seara asta.”

„Doar pentru că e atât de ușor să te tachinez.”

S-au mișcat încet prin dormitor, abia ținând pasul cu ritmul. Laura și-a rezemat capul de pieptul lui, iar el a ținut-o cu tandrețea familiară pe care ea o îndrăgise de cincisprezece ani.

Apoi a privit în sus spre el.

„Mi-a lipsit asta.”

„Dansul?”

„Să mă simt dorită. Și să-ți arăt cât de mult te doresc.”

Mark s-a oprit din dans.

„Laura. Te-am dorit în fiecare zi.”

„Știu. Dar uneori uităm să o arătăm.”

S-a gândit o clipă înainte să răspundă.

„Atunci poate că bilețelele astea sunt cea mai bună idee pe care am avut-o de ani de zile.”

„Chiar mai bună decât bucătăria nouă?”

„Mult mai bună decât bucătăria nouă.”

Ea a zâmbit, apoi l-a sărutat cu atâta convingere, încât a uitat ce altceva voia să spună.

Au rămas îmbrățișați în timp ce muzica se auzea în surdină, sărutându-se și șoptindu-și glume până când liniștea i-a învăluit. Ce s-a întâmplat apoi a rămas numai al lor, fără program, așteptări sau distragerile obișnuite ale vieții de zi cu zi.

Mult mai târziu, Laura stătea întinsă lângă el, cu capul pe umărul lui. Mark îi desena absent cercuri pe dosul palmei.

„Așadar”, a murmurat el, „ce notă mi-ai da pentru felul în care am urmat instrucțiunile?”

Ea s-a prefăcut că se gândește.

„Șapte din zece.”

„Șapte?”

„Ai vorbit prea mult.”

„Cam dur.”

„Dar m-ai făcut să râd.”

„Asta sigur merită încă un punct.”

Ea și-a ridicat capul și l-a sărutat.

„Bine. Nouă.”

„Ce s-a întâmplat cu ultimul punct?”

„Va trebui să-l câștigi vinerea viitoare.”

Încă un bilețel galben

Sâmbătă dimineața a început cu miros de cafea proaspătă.

Laura a intrat în bucătărie îmbrăcată cu una dintre cămășile largi ale lui Mark. S-a întins după cana ei preferată, apoi a observat o bucățică pătrată de hârtie galbenă, familiară, lângă aparatul de cafea.

A zâmbit înainte măcar să o citească.

Laura s-a uitat lung la bilețel.

Apoi s-a întors spre ușa bucătăriei, unde Mark stătea cu două cești de cafea.

„Ai rezervat o cameră la hotel?”

„M-am gândit că a venit rândul meu să fac regulile.”

„Și care sunt, mai exact, regulile tale?”

El i-a întins o ceașcă.

„Îți spun când ajungem acolo.”

Laura a ridicat o sprânceană.

„Sună suspect de cunoscut.”

„Am avut un profesor foarte bun.”

Ea a luat bilețelul galben, a găsit un pix și i-a scris răspunsul sub semnătura lui.

Mark a citit mesajul și a ridicat privirea.

„Speram să spui asta.”

Laura a luat o înghițitură de cafea, zâmbind peste marginea cănii.

Pentru prima dată după ani de zile, abia aștepta să vină vineri.

Iar de data aceasta, nu aveau să se întoarcă acasă la sfârșitul serii.